Polaris M Holding Evenimente CSR 34 de saci colectați pentru un campus mai curat

34 de saci colectați pentru un campus mai curat

Sâmbătă, 5 aprilie, tinerii din Liga Studenților – Universitatea „Ovidius” din Constanța au încheiat cu succes ultima etapă a proiectului #ECOmpetiția. Implicați și dornici de schimbare, aceștia au ecologizat Campusul Universității “ Ovidius”, strângând nu mai puțin de 34 de saci cu deșeuri abandonate. Un gest simplu, dar cu un impact imens asupra comunității și mediului.

🍃Această acțiune face parte dintr-o serie de evenimente organizate anual de studenți, care au avut loc și în alte locații din Constanța:

* 22 martie – Stadionul Badea Cârțan

* 29 martie – Taluzul dinspre Plaja Modern

🌿 Pe parcursul întregului proiect, Polaris a fost alături de studenți și le-a oferit suportul necesar — saci, mănuși și preluarea deșeurilor, care au fost transportate ulterior la stația de sortare. Acest parteneriat a demonstrat că, prin implicare comună, schimbarea devine realitate. 🚛♻️

🤝Parteneri dedicați care au fost alături de studenți în acest proiect: Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, ONG Mare Nostrum, Zbor Hub Constanța, Interact Mangalia, Liceul Callatis.

🌎 Fiecare acțiune, indiferent cât de mică, lasă o urmă de bine. Un oraș curat începe cu oameni care se gândesc la viitor.

Postari Similare

Polaris a dat startul concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”Polaris a dat startul concursului „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”

Polaris M Holding, alături de Primăria Municipiului Constanța şi Şcoală Gimnazială nr. 8 lansează, în perioada 15 – 31 ianuarie 2024, un concurs educațional cu tematică ecologică, ce se va desfăşura sub denumirea „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”. Polaris a amplasat o ecoinsulă în curtea Şcolii Gimnaziale nr. 8,

Concursul „10 cu Felicitări pentru colectarea separată” a adunat 5768 kg de deșeuri reciclabileConcursul „10 cu Felicitări pentru colectarea separată” a adunat 5768 kg de deșeuri reciclabile

În perioada 4 – 18 octombrie 2024, Polaris M Holding, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu și Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, a desfășurat concursul „10 cu Felicitări pentru colectarea separată”. Rezultatele acestei competiții au fost anunțate pe 22 octombrie, în cadrul unui eveniment festiv desfășurat în curtea școlii. Pe

Studenții dau exemplu: schimbarea începe cu noi!Studenții dau exemplu: schimbarea începe cu noi!

De Ziua Mondială a Apei, tinerii din Liga Studenților a Universității „Ovidius” din Constanța au arătat că responsabilitatea față de mediu înseamnă fapte, nu doar intenții! Cu energie și responsabilitate, aceștia au transformat Stadionul Badea Cârțan într-un spațiu mai curat și mai primitor, adunând deșeurile lăsate în urmă de nepăsare.