Duminica, 11.06.2017, in intervalul orar 9-12, Polaris M Holding- Constanta, in parteneriat cu Clubul LIONS Constanta Balkanica si alaturi de proiectul sau Clubul LEO Constanta Gaudium, au organizat o actiune de ecologizare a sectorului de plaja Faleza Nord, din zona consilieri.
Prin intermediul acestei actiuni, voluntarii, cu varste cuprinse intre 12-18 ani, au demonstrat ca au un comportament responsabil fata de mediul inconjurator, oferind o lectie de civism persoanelor care au trecut prin zona in timpul desfasurarii actiunii de ecologizare. De asemenea, actiunea s-a dorit a fi un semnal de alarma cu privire la pastrarea unui mediu curat, si anume, de a determina anumite persoane sa nu mai arunce deseurile la intamplare pe plaja sau in orice loc public.
Polaris M Holding a sustinut aceasta actiune in calitate de partener logistic si a echipat voluntarii cu manusi, sepci, tricouri si saci. Participantii la actiune, ajutati de angajatii Polaris M Holding, au ecologizat sectorul de plaja Faleza Nord, si au demonstrat ca un comportament civic nu tine cont de varsta.
In urma incheierii acestei actiuni, cantitatea de deseuri colectata a ajuns la 1.5 tone. Sacii plini cu deseuri au fost transportati la statia de sortare si reciclare, unde deseurile au fost separate pe categorii si culori, urmand ca fractia nereciclabila sa ajunga la rampa ecologica.
Clubul LIONS Constanta Balkanica este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, fara scop politic sau religios, care si si-a inceput activitatea in anul 2013. Face parte din LIONS CLUBS INTERNATIONAL, cea mai mare Organizatie de voluntariat din lume, care in luna iunie 2017 a implinit 100 de ani. Misiunea Cluburilor LIONS este crearea si mentinerea unui spirit de intelegere intre toti oamenii prin oferirea voluntara de sprijin, prin implicare in comunitate in cele mai diverse zone de interes.
Clubul LEO Constanta Gaudium este cel mai nou club de voluntariat din Constanta, infiintat in februarie 2017, si are menirea de a crea modele de conduita in societate, prin formarea unor tineri care inteleg voluntariatul ca pe un firesc.