Polaris a sistat servicul de salubrizare in anumite cartiere din municipiile si orasele judetului Teleorman

Incepand cu data de 20 martie 2017, Polaris M Holding a luat decizia de a inceta prestarea serviciului de salubrizare in anumite cartiere din municipiile Alexandria, Rosiori de Vedere, Turnu Magurele si din orasele Videle si Zimnicea deoarece o parte din abonatii serviciului de salubrizare si asociatiile de proprietari din aceste cartiere au inregistrat intarzieri la plata facturilor cu mult peste 45 de zile.

Unele sume restante dateaza inca din anul 2014 desi abonatii serviciului de salubrizare, asociatii de proprietari si primariile au primit notificari de nenumarate ori.

Abonatii serviciului de salubrizare si asociatiile de proprietari care nu si-au achitat facturile la timp au fost instiintate, printr-un preaviz, cu 5 zile inainte de intreruperea serviciului de salubrizare, avand, astfel, o ultima posibilitate de a-si achita sumele restante inaintea intreruperii serviciului.

Obligativitatea de a achita factura pentru colectarea si transportul deseurilor municipale se regaseste in legea 51 / 2006, republicata, art 42, alin (11), unde se mentioneaza ca operatorul de salubrizare isi poate intrerupe activitatea: „Daca sumele datorate, inclusiv penalitatile, nu au fost achitate dupa 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate intrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucratoare si are dreptul sa solicite recuperarea debitelor in instanta”.

Sistarea serviciului de salubrizare de la abonati si de la asociatiile de proprietari restante se va realiza in 2 etape, incepand cu 20 martie si, respectiv, 1 aprilie.

In prima etapa, incepand cu 20 martie s-a sistat colectarea deseurilor din:

  • Municipiul Alexandria cu asociatiile de locatari Peco 1 si Peco 2, condominiul nr. 37 si platformele 500 si 590.
  • Municipiul Rosiorii de Vede cu asociatiile Aleea CFR, platforma din str. Aleea CFR si asociatia nr. 1 Izbiceanu, platforma din str. Izbiceanu.
  • Municipiul Turnu Magurele cu asociatia nr. 1 ANL, asociatia nr. 23 platforma ANL si platforma H5 cartierul Taberei.
  • Orasul Videle cu platforma Piata 2.
  • Orasul Zimnicea pentru platforma aferenta blocurilor 3, 5, 6 si platforma aferenta blocurilor 4E, 4C si 4D.

Incepand cu data de 1 Aprilie 2017, Polaris M Holding va sista serviciul de salubrizare la toate asociatiile de proprietari, abonatii serviciului de salubrizare, agentii economici si institutiile publice care au datorii mai vechi de 45 de zile.

Polaris M Holding multumeste tuturor cetatenilor, asociatiilor de proprietari si institutiilor publice care si-au achitat in termenul de scadenta facturile pentru colectarea deseurilor municipale si isi cere scuze pentru disconfortul creat de sistarea servicului de salubrizare, si ii asigura ca va reincepe prestarea serviciului de salubrizare de indata ce sumele restante vor fi recuperate.